Foustel de Coulange a tratat, acum mai bine de un secol, locuirea urbană în antichitatea clasică greco-romană, ca pe un loc comun, numit generic ”cetatea antică”. Acestă ”cetate antică”, ce îmbrăca la Coulange doar un caracter bivalent grec sau roman, acoperă, în fapt, o locuire urbană pe un imens teritoriu, ce cuprinde întreg bazinul Mediteranei, al Mării Negre și a unei bune părți din teritoriul  Europei. Evident, orașele antice din tot acest spațiu au trăsături comune, date, în primul rând, de cultura dominantă în care au apărut: cea greacă sau cea romană, dar și o notă personală, diferită de la o zonă la alta. Diferențele locale sunt rezultatul influențelor mediului geografic,  culturilor învecinate și evoluțiilor istorice.  Putem, privind sub aceste aspecte, să identificăm o ”cetate antică vest pontică”? Cu siguranță, da. În creuzetul în care s-au plămădit cetățile antice din Vestul Mării Negre s-au turnat: substratul traco-geto-dacic, cultura greco-elenistică, liantul roman, învecinarea cu un colosal, pestriț barbaricum ”scitic”, o climă temperat-continentală, o istorie proprie și multe alte lucruri, ce fac și acum, din spațiul vest pontic (din cel balcanic prin extensie istorică), un loc european aparte  .Sigur, acestea sunt trăsături de caracter. Dar putem vorbi și de un aspect edilitar-urban comun al orașelor din stânga Pontului?  Ca să putem răspunde acestei întrebări, ar trebui să intreprindem  un imens efort de  a aduna la un loc toate rapoartele de săpături desfășurate în zeci de orașe antice și de a le sorta pe epoci istorice. Rezultatul ar fi unul cât se poate de steril, bazat în primul rând pe măsurători și cifre, menite să ascundă lipsa, de regulă, a unor ruine, suficient de consistente în elevație, care să permită o vizualizare realistică a orașelor antice vest-pontice. Prin urmare, suntem nevoiți să apelăm la alte surse istorice. Și aici monedele, emise de polis-urile, vest-pontice aduc o contribuție majoră la cunoașterea multor aspecte legate de desfășurarea vieții în aceste orașe în antichitatea greco-romană.  Folosirea, pentru reconstituirea peisajului urban vest pontic, documentelor numismatice duce însă la o limitare temporală. În epoca greacă și elenistică tipologia monedelor bătute de cetățile grecești este una cât se poate de ”monotonă”, limitată la a reproduce divinități sau elemente cu puternic caracter simbolistic – adevărate ”steme” într-o accepțiune modernă (ex. animale, plante, obiecte, arme etc). Noțiunea de peisaj, ce pornește, într-o accepțiune largă, de la ideea de reprezentare a fundalului natural ”background,” pe care se desfășoară o anumită scenă, de  la mari cadre naturale (ex. munți), la cea de a reproduce imagini ample, ce înfățișează edificii sau complexe de edificii (adică peisajul antropic), apare și este utilizată pe monedele cetăților grecești abia în epoca romană imperială[1].   Prin urmare, plecând de la imaginile antice păstrate de monedele emise în polis-urile vest pontice, adevărate cărți poștale ale antichității greco-romane, vom putea reface imaginea orașelor de aici, doar pentru o perioadă limitată la secolele I-III pChr.  Această limitare are însă și avantajele ei, deoarece orașele vest pontice și-au schimbat fundamental înfățișarea chiar la sfârșitul acestei perioade. Căci la jumătatea sec III pChr atacurile carpilor, goților și a celorlalți aliați ai acestora[2] pun capăt atât perioadei de prosperitate, cunoscută de cetățile vest pontice în epoca romană, cât și activității de emitere a monedelor  provinciale în aceste orașe.   Impresionantele ziduri de incintă, ce pot fi văzute astăzi de călătorul vizitator la Histria, Tomis (Constanța, România) sau Messembria (Nessebar, Bulgaria) – ca să dăm doar câteva exemple, nu reprezintă decât o parte a peisajului ,,post-apocaliptic” rezultat în urma invaziilor barbare din sec III pCHr. Ca urmare a acestor invazii, orașele antice vest-pontice își restrâng semnificativ spațiul locuit  și se înconjoară cu masive ziduri de incintă (la Histria noua incintă ocupa doar 7 hectare față de 30 hectare cât ocupase înainte de invazii[3]). La  construcția puternicelor ziduri de incintă, ridicate la sfârșitul sec. III – sec. IV dChr, sunt refolosite în grabă materiale cât se poate de diverse (fusuri de coloane, monumente funerare, bănci de piatră din amfiteatre etc) ,provenind din clădirile și monumentele distruse de barbari.  Prin urmare, în această lucrare, vom încerca să readucem la lumină înfățișarea  idilică a cetăților vest pontice, de până la ”apocalipsa” barbară din a doua jumătate a sec III pCHr, pornind de la imaginile de epocă păstrate de monedele emise aici, adevărate cărți poștale ale antichității greco-romane.     Încă de la prima lucrare, dedicată construcțiilor și arhitecturii ce apar pe monedele antice ( T.L. Donaldson), acestea au fost tratate global (atât monedele romane oficiale cât și cele grecești provinciale de epocă romană), dar pe categorii, în funcție de importanța lor socială: edificii sacre (temple, altare, edificii funerare etc), monumentale (columne votive, arcuri triumfale, trofee, etc), de utilitate publică (Forum-uri, basilici, macelum, poduri, etc), pentru divertisment (teatre, circuri, amfiteatre etc ) și utilitare (porți de oraș, porturi, faruri maritime etc)[4].  Dar între tipurile monetare arhitecturale[5] romane și cele provinciale există o mare diferență[6]. Monumentele romane apar pe monede, de regulă, pentru a proslăvi momentul inaugurării lor (ca operă a unui împărat anume), în vreme ce pe monedele provinciale ele apar pe emisiuni monetare, a căror batere de regulă se întinde pe mai mulți ani și chiar pe mai multe generații, ca monumente emblematice ale fiecărei cetăți în parte, asemeni Turnului Eiffel, Podului Londrei, Turnului din Pisa, ș.a.m.d (într-o accepțiune modernă – dacă această comparație ne este permisă).  Mai departe, vom studia peisajul antropic, urban, vest-pontic pornind într-o călătorie numismatică prin orașele din stânga Pontului Euxin. Vizitarea orașelor se va face de la Nord la Sud, văzându-le asemeni unui călător antic: începând cu porțile și zidurile de incintă, continunând cu zona sacră a orașului (centrul vieții urbane), în apropierea căreia se aflau monumentele triumfale, dar și cele mai multe statui. Apoi, vom sfârși prin a ne pierde în detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi.

Textul integral al cărții este disponibil aici .

[1] În epoca greacă și elenistică, tipologia monedelor bătute de cetățile grecești este una cât se poate de ”monotonă”, limitată la a reproduce divinități sau elemente cu puternic caracter simbolistic, adevărate steme într-o accepțiune modernă (ex. animale, obiecte, plante sau părți din acestea, arme etc). Pentru apariția peisajului în numismatica romană și cea greacă provincială a se vedea Michael Cheilik ”Numismatic and Pictorial Landscapes” (Cheilik 1965, pg. 215-225).

[2] Petolescu 1995 , pg. 117 – 121.

[3] Suceveanu, Barnea  1991, pg. 33-34.

[4] Donaldson 1859, pg. xiii.

[5] Prin tipuri monetare arhitecturale înțelegem toate acele tipuri monetare ce conțin clădiri (indiferent de destinația lor) dar și cele ce conțin monumente publice de orice natură. 

[6] În legătură cu natura monedelor oficiale romane și cea a monedelor provinciale (de epocă romană) a se vedea capitolul 1 (”Provincial and Imperial: two coinages?”) al lucrării ”Roman Provincial coins” – Butcher 1988, pg. 9-13.