Sâmbătă 14 Decembrie a avut loc la sediul SNR ultima Adunare Generală a anului 2013.
Cu această ocazie preşedintele SNR dl. Emanuel Petac a făcut un scurt bilanţ al anului ce tocmai se încheie punctând principalele evenimente ştiinţifice desfăşurate sub egida SNR.
Prin votul unanim al celor prezenţi a fost numit Membru de Onoare al SNR dl. Cristian Marius Cisar directorul Centrului Cultural “Reduta” din Braşov. Cunoscut actor, domnia sa, s-a remarcat ca un inimos susţinător al Simpozioanelor Naţionale organizate de SNR Braşov.
În cadrul şedinţei şi în spiritul sărbătorilor Societatea Numismatică Română a primit două daruri de suflet din partea unor membrii ai săi. Dl. artist gravor Vasile Gabor a dăruit societăţii macheta emblemei SNR iar dl. Ştefan Samoilă ( preşedintele secţiei Braşov a SNR ) a dăruit setul numismatic, compus din plachetă, medalie şi insignă, a Simpozionului Naţional de Numismatică Braşov 2013. SNR le mulţumeşte şi pe această cale însoţind gândurile de recunoştinţă cu urări de sănătate şi viaţă lungă.
Tot cu această ocazie a fost votată şi valoarea cotizaţiei pentru anul viitor. Cotizaţia anuală a fost stabilită la 50 de lei iar taxa de înscriere la 20 de lei.
În rândul membrilor activi a fost primit şi dl. Daniel Demian economist din Arad.
Societatea Numismatică Română urează tuturor membrilor săi:
Sărbători fericite!